Mda... mă rog.

Am coborât scările până la subsol, uitându-mă ciudat în jurul meu. Cum naiba să ajungă aici chitara mea? Ar fi fost mult mai sigur dacă propietarul o ținea la el, nu? Crede-am că așa se procedează. Dau negativ din cap, mârâind ceva greu de descifrat, pășind mai spre mijlocul încăperii, abia văzânduse ceva din cauza întunericului. Asta e bună, nici bec nu exista, nici că se poate ceva mai rău.

Îmi luasem o carte și ieșisem din apartament. Liniștea mă îngrozea, aveam nevoie de puțină agitașie sau puțină aventură. M-am furișat pe lângă niște trepte și, curioasp din fire, mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă cobor șă descopăr niște vechituri pe acolo care probabil putea deveni destul de interesante. Norocul meu era că luasem o lanternă din experiențele anterioare cu subsolurile și am coborât scările.

Am făcut câțiva pași mărunți prin încăpere, oarecum temându-mă să continui. Îmi întind mâinile în față și încerc să găsesc un punct de refer sau măcar ceva ce nu mișcă. Lăsându-mă într-o parte, mă trezesc imediat pe jos, făcând cunoștință cu podeaua rece.
-Ette... dute-n... mă opresc la un moment dat, realizând că aveam de gând să spun și prostii, care nici nu le vedeam rostul într-un așa loc.

Deodată se făcuse întuneric așa că am aprins lanterna și am continuat să cobor scările până când am auzit o bufnitură și pe cineva încercând să înjure. Involuntar am scos un țipăt scurt și am început să vorbesc singură și să pun tot felul de întrebări retorice.
-Care ești? am întrebat raăid uitându-mă împrejur. Am o lanternă șiii...nu mi-e frică, absolut deloc să o folosesc! am spus tremurând.

Îmi lipesc palmele de podeaua rece, tremurând din cauza acelui fior e mi-l transmite-au în tot corpul, reușesc să mă ridic de jos. Nici bine nu mă pun pe picioare căci aud o voce, de fată se pare. Deși îmi pare cunoscută, după o astfel de căzătură nu cred că-mi pot da seama cine este.
-Care sunt? Da ce suntem mai mulți pe-aici? replic morocănos, mai mult pentru mine, lipindu-mă de un ăerete și încercând să fac pași spre ieșire.

Mi-am îndreptat lanterna spre locul de unde auzisem o voce. Părea ușor cunoscută, dar nu mi-am dat seama cine era. Am mai coborât câteva trepte ajungând în fața unei uși.
-Chiar suntem mai mulți? am întrebat însă fără să observ pe nimeni, pentru os ecundă crezând că vorbesc siingură cu pereții încăperei.

-Eu, tu și noi? Suntem trei, ce nu e clar? mormăi pe post de răspuns la întrebarea persoanei ce pare a se apropia tot mai mult de locul în care mă aflu eu pe post de statuie, fiindu-mi greu să mă mai mișc de frică că iar dau de ceva.

Am intrat în încăpere și am luminat înainte. Am dat peste silueta unui băiat și când m-am mai apropiat cu pași lenți pentru a nu cumva să dau peste ceva am observat că era Andrew, tipul care mă ajutase la ananghie. Am început să râd în timp ce-l priveam și ma jucam cu lanterna luminând fiecare suprafață a corpului său.
-Ba da, ai dreptate, chiar suntem trei!

Închid din când în când un ochi instinctiv din cauza luminii lanternei ce se mai poziționa uneori pe chipul meu. Mă îndepărtez de perete, încercând să o privesc mai bine pe fată. Era Anne, dar cel puțin de data aceasta părea... trează.
-La ce te așteptai? Mereu am dreptate. replic sarcastic, dând ușor din umeri și schițând un zâmbet.

Am început să râd.
-Dar cine ești tu, buricul pământului? l-am întrebat ironică în timp ce continuam să mă joc cu lanterna. Apoi mi-am îndreptat lumina spre înteriorul încăperii uitându-mă peste miile de vechituri care mă fascinau.
-Tu ce căutai pe aici? l-am tare curioasă în timp ce dădusem cu privirea spre un maldăr de cărți și începând să cotrobăi printre ele sperând să găsesc ceva interesant care să-mi atragă atenția.

-Nu. răspund acesteia sec când îmi făcuse o atenționare a ceea ce spusesem mai devreme. O privesc cum a început să cotrobăiască printre acele vechituri, amintindu-mi și cea de-a doua întrebare.
-Ce caut aici? Nu multe, doar chitara mea... privesc atent în jur, oarecum ajutat de lumina lanternei ce o purta Anne cu ea, mișcânduse din când în când dintr-un loc în altul, dându-mi unele imagini vizuale ajutătoare în căutarea mea.

-Aha... am spus așezându-mă turcește în fața cărților începând să le răsfoiesc una după alta până când într-un final găsisem ce vroiam. M-am ridicat în picioare stergându-mă de praf, apoi m-am apropiat de băiat.
-Vrei să te ajut să o cauți? l-am întrebat în timp ce deschisesem prima pagină a cărții.

-Dacă nu ai cu ce altceva să-ți pierzi vremea... îmi duc o mână la ceafă, privind curios cartea din mâna tinerei, dorind a vedea dacă chiar are de când să mă ajute cumva.

I-am zâmbind larg și mi-am sprijinit o mână de umărul său.
-Dacă tu ai putut să ajuți pe cineva beat, eu de ce nu aș putea ajuta pe cineva treaz? l-am întrebat ironic începând să chicotesc închizând cartea și punând-o în rucsacul din spatele meu.

Chicotesc slab, dând din umeri și privind-o cu subânțeles.
-De fapt, nici un aveai de ales... privesc lanterna acesteia, atingând-o cu degetul arătător, am nevoie de o sursă de lumină. adaug, oftând scurt.

-Ce să zici și tu...am spus ușor îmbufnată luminând încăperea cautând în împrejurimi așteptând ca băiatul să-și găsească chitara.
-Știi să cânți la așa ceva? l-am întrebat tare curioasă pentru că eu niciodată nu mă pricepusem să cânt la ceva, darămite să iau lecții. Întotdeauna mă atrase tobele, dar nu ama vut curajul să iau lecții și eram întotdeauna plăcut surprinsă să cunosc persoane care știau să cânte la diferite instrumente.